National Bank of Greece, OTP Bank, Raiffeisen Zentralbank in consortiu cu Raiffeisen International Holding au depus, azi, la sediul Ministerului Finantelor, oferte finale angajante pentru privatizarea CEC.
Ofertele angajante pentru privatizarea CEC se puteau depune pana azi, 17 iulie - ora 17. 00, iar castigatorul va fi anuntat in septembrie, potrivit calendarului stabilit de Comisia de Privatizare.
Initial au fost 4... banci pentru cursa finala. Acum au ramas doar 3. EFG Eurobank nu s-a prezentat pana la ora 17.00 pentru a depune oferta, potrivit Comisiei de privatizare.
Ofertele depuse de Raiffeisen, NBG si OTP pentru preluarea CEC asigura continuarea procesului, comisia de privatizare urmand sa deschida ofertele financiare saptamana viitoare, a precizat presedintele comisiei de privatizare, Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor.
Potrivit strategiei de privatizare a CEC, pachetul majoritar de 69,9% din actiunile CEC urmeaza sa fie privatizat in trei etape, ca si in cazul BCR, iar contravaloarea a 9,9% din pachetul scos la vanzare va fi transferata Fondului Proprietatea. Alte 5% din actiuni vor fi vandute fostilor si actualilor angajati ai CEC, iar restul de actiuni pana la 100% va fi tranzactionat pe piata de capital. Pretul oferit pentru pachetul majoritar va fi decisiv pentru alegerea cumparatorului.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro