credius.ro

APAPR protesteaza impotriva inghetarii contributiei la Pilonul II adoptata de Guvern

18 februarie 2009

"Inghetarea” la 2% a contributiilor virate in Pilonul II de pensii private obligatorii in 2009 se traduce, pentru bugetul public de pensii, printr-o povara fiscala viitoare de peste 4 miliarde de euro, potrivit calculelor realizate de Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

Estimarile realizate de APAPR arata ca, pana la sfarsitul anului 2017, participantii la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) vor pierde circa 1,07 miliarde de euro, prin inghetarea din 2009 a contributiilor si intarzierea majorarii acestora cu 0,5 procente pe an.

In prezent, sistemul public de pensii (Pilonul I) furnizeaza pensionarilor existenti o rata medie de inlocuire de circa 40% - adica pensia medie de asigurari sociale de stat reprezinta 40% din salariul mediu brut pe economie. De la Pilonul II, estimarile pe termen lung arata asteptari privind o rata de inlocuire de circa 10%.

Astfel, pentru fiecare leu pastrat in sistemul public de pensii, in loc sa fie virat in Pilonul II de pensii administrate privat, statul roman se obliga practic sa furnizeze pensionarilor viitori venituri de 4 lei.

Ca urmare, masura propusa de Guvern, de inghetare a contributiilor in 2009 si amanarea cu un an a majorarii lor, inseamna pentru Pilonul II o pierdere pentru participanti de 1,07 miliarde de euro, iar pentru Pilonul I de pensii de stat o povara fiscala viitoare de circa 4,3 miliarde de euro.

Impotriva masurii de inghetare a contributiilor virate catre Pilonul II in 2009 au protestat in mod public si oficial pana acum ambasadorii a 5 state (Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia), EFRP (Federatia Europeana a Fondurilor de Pensii), FIAP (Federatia Internationala a Administratorilor de Fonduri de Pensii), precum si o parte dintre actionarii companiilor de pensii private de pe piata romaneasca.

APAPR reprezinta asociaţia administratorilor fondurilor de pensii private si a bancilor depozitare din Romania. APAPR este o organizaţie profesionala, neguvernamentala, apolitica, independenta, non-profit, creata în scopul protejarii intereselor, promovarii, afirmarii, dezvoltarii colaborarii si cooperarii în domeniul fondurilor de pensii private de pe piaţa romaneasca. APAPR are în prezent 21 de membri, reprezinta interesele a peste 99,2% dintre cei 4,6 milioane de participanti la Pilonul II si este afiliata la cele mai puternice si influente organizaţii mondiale de profil: EFRP (Federaţia europeana a fondurilor de pensii private) si FIAP (Federaţia internaţionala a fondurilor de pensii private multipilon).

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro