credius.ro

Aniversam trei ani de criza?

15 septembrie 2011

Ziarele serbeaza sau comemoreaza trei ani de la inceperea oficiala a crizei economice in care ne scaldam si astazi. La fel si bancherii, care fac declaratii pe banda. Eu nu serbez nimic, nu ne-am saturat de criza? Au trecut trei ani de la falimentul Lehman Brothers, declarat in 15 septembrie 2008. in acea zi, Lehman se scufunda, Merrill Lynch se vindea de urgenta catre Bank of America, iar o amenintare si mai mare aparea la orizont: AIG, care a fost nationalizata in ziua urmatoare. Ce a urmat? Investitorii au inceput sa vânda actiuni in nestire, bancile au taiat finantarile, economia a cazut in recesiune.  Acesta a fost momentul in care criza imobiliara americana s-a transformat intr-una bancara si apoi una economica internationala. Pietele internaționale nu stiu daca sa se pregateasca pentru deflatie sau hiperinflatie. Viitorul euro, si chiar al UE, este pus sub semnul intrebarii

Romania

In pofida turbulentelor de pe bursele internationale, dar si a panicii din piata de capital locala, nu era nimeni care sa prevada dusul rece la care avea sa fie supusa economia Romaniei in 2009. Economistul sef al ING Bank, Nicolaie Chidesciuc, vorbea in toamna lui 2008 despre probabilitatea destul de mare a unei aterizari dure, dar recunoaste ca 2009 a fost totusi mai rau decat se astepta. “A fost totusi mai rau decat ne asteptam atunci dintr-un singur motiv: noi vedeam aterizarea dura ca fiind generata de probleme interne, dar si de cele externe. In acelasi timp, credeam ca, in masura in care aceste doua elemente vor forta aterizarea dura, BNR va accepta un curs depreciat pentru a proteja economia”, a declarat Nicolaie Chidesciuc, pentru Wall-Street.ro.

In tot acest timp, guvernatorul BNR lucra cu alt tip de calculator, in care, daca introduceai ca input-uri dezechilibrele majore din Romania si furtuna din pietele financiare, rezulta o crestere economica cuprinsa intre 3 si 6%.Chiar si in martie 2009, optimismul lui Isarescu rezista, cu toate ca Fondul Monetar International (FMI) isi revizuise in scadere prognoza de crestere pentru Romania, pana la un minus 4%.

Intrebat daca aterizarea dura din 2009 a fost o “lebada neagra”, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, apreciaza ca, de fapt, nu a fost vorba de o aterizare brutala, ci “s-a schimbat lumea”, potrivit aceleiasi publicatii.

Data de 15 septembrie 2008 va ramane in istoria economiei ca fiind momentul in care oficial s-a dat startul la criza financiara si economica la nivel mondial, iar deznodamantul acesteia inca se lasa asteptat.

"Eu cred ca falimentul Lehman a fost un eveniment aproape singular, desi n-ar fi trebuit sa fie. Mult mai multe banci ar fi trebuit sa dea faliment, plus unele tari. Nu s-a intâmplat si asta genereaza hazard moral", a declarat pentru Jurnalul Na­­tional Liviu Voinea, directorul exe­­cutiv al Grupului pentru Eco­no­mie Aplicata (GEA). "La trei ani de cri­za, nu s-a schimbat nimic, nu s-a in­vatat absolut nimic, criza nu s-a in­cheiat si vom inainta cu pasi repezi spre dezastru. Este o criza a datoriilor ne­platibile", crede si analistul Ilie ser­banescu, fost ministru al Reformei.
 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro