Jumatate din exportul realizat de firmele mici si mijlocii se realizeaza in sistem lohn, ceea ce inseamna ca multe dintre IMM-uri sunt infiintate si activeaza tocmai cu scopul de a face exporturi in regim de procesare activa, reiese din datele Agentiei pentru IMM si Cooperatie (ANIMMC). "Ponderea exporturilor in regim lohn a IMM-urilor in totalul exporturilor firmelor mici si mijlocii este de aproape 50%. Aceasta arata ca cele mai multe IMM-uri romanesti sunt puternic dependente de partenerul extern in ceea ce priveste exportul", se arata intr-un raport privind activitatea de export a IMM-urilor in perioada 2002-2005, realizat de ANIMMC.
Exporturile IMM-urilor din industria textila sunt aproape in totalitate in lohn, acest sector avand cea mai mare contributie la volumul total al exportului in sistem lohn realizat de firmele mici si mijlocii. Si industria mecanica a inregistrat niveluri ridicate ale exportului in lohn.
Desi inregistreaza ponderi reduse, industria chimica si industria alimentara au inregistrat niveluri ridicate ale exportului in lohn. "Exportul celor mai multe IMM-uri prelucratoare nu este un export propriu-zis, ci unul in regim de lohn. Se cunoaste ca valoarea adaugata si, implicit, incasarile obtinute la export sunt mai mici in acest caz. Prin politici si strategii adecvate, statul trebuie sa incurajeze IMM-urile sa migreze de la exportul in lohn, la exportul propriilor produse si servicii", considera ANIMMC.
Anul trecut valoarea exporturilor realizate de IMM-uri a fost de 7,3 miliarde de euro, in timp ce importurile au fost de aproape 16 miliarde de euro.
Fata de cifrele corespunzatoare din 2004, aceasta inseamna o crestere cu 9% a exporturilor si cu 21,1% a importurilor. Pe de alta parte, exporturile IMM-urilor reprezinta 33% din nivelul total al comertului exterior inregistrat de Romania si 49,11% din importurile totale.
Pe ansamblul economiei, sectorul IMM inregistreaza cel mai mare dezechilibru dintre exporturi si importuri, valoarea indicelui de acoperire a exporturilor prin importuri descrescand continuu, pana la 0,46% in anul 2005.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro