credius.ro

Analistii cred ca BNR va mentine rata dobanzii la 8,75%

31 octombrie 2006

Banca Nationala a Romaniei va mentine dobanda de politica monetara la 8,75% in sedinta Consiliului de Administratie programata pentru 10 noiembrie, intrucat inflatia se va incadra in intervalul de variatie stabilit pentru 2006, spun analistii economici. O eventuala majorare a ratei dobanzii ar putea impune presiuni suplimentare asupra
cursului de schimb, dar si costuri suplimentare pentru sterilizarea excesului de
lichidate a bancilor, atentioneaza analistii. "Ma astept ca BNR sa mentina rata dobanzii la 8,75%. Se pare ca inflatia se va plasa sub limita superioara stabilita de banca centrala pentru acest an, a declarat agentiei Mediafax, Andrew Colquhoun, director in cadrul agentiei de evaluare financiara Fitch Ratings.

 

Unii economisti considera ca o eventuala modificare a ratei dobanzii va avea loc in
2007. Radu Craciun, analist sef la ABN Amro Bank Romania, nu exclude insa posibilitatea ca Banca Centrala sa majoreze dobanda in ultima sedinta din acest an, programata pentru luna decembrie. "O abordare proactiva a BNR ar necesita o crestere a dobanzilor inainte ca presiunea inflationista sa fie reflectata in cresterea preturilor", a afirmat Craciun.

Estimarile privind momentul la care BNR va modifica rata dobanzii variaza intre luna februarie a anului viitor si sfarsitul primului semestru din 2007, factorul cu cea mai mare influenta asupra deciziei pe care o va lua banca centrala urmand sa fie tot inflatia. "Probabil ca BNR va umbla la rata dobanzii in primavara anului viitor. Sfarsitul anului va aduce date noi, iar integrarea in Uniunea Europeana va impune o conjuctura noua", a aratat Adrian Parvulescu, dealerul sef al Bancii Comerciale Romane (BCR).

In cazul in care banca centrala va alege sa urce dobanda, avansul preconizat nu va fi unul semificativ, cel mai probabil nivel fiind de 0,25%, spun analistii. "Schimbarile care ar putea avea loc dupa 2007 ma fac sa cred ca inflatia va creste, si, concomitent, rata dobanzii va fi majorata, eventual cu 0,25%", a spus Laurian Lungu, economist in cadrul Grupului de Economie Aplicata.

Unii analisti nu exclud nici varianta reducerii dobanzilor, in cazul in care inflatia va fi mentinuta sub control. "Daca procesul de dezinflatie va continua si dupa cresterea preturilor administrate, poate vom vedea o relaxare a dobanzilor. Pana atunci, nu", a afirmat analistul sef al ING, Florin Catu.

Majorarea preturilor la gaze in luna noiembrie va avea o influenta in sensul cresterii inflatiei aferente anului viitor, potrivit lui Bogdan Gherghe, analist la HVB Tiriac. "Poate, in luna februarie, vom vedea o crestere a ratei dobanzii, pentru ca in mai-iunie 2007 sa asistam la o reducere a acesteia", a spus Gherghe.

 
Tinta de inflatie stabilita de BNR pentru 2007 este de 4%, plus/minus un punt procentual, iar pentru 2008 de 3,8%, cu acelasi interval de variatie. Exista o serie de factori care genereaza incertitudine in ceea ce priveste posibilitatea incadrarii inflatiei in intervalul de variatie, cel mai important fiind cresterea preturilor administrate. De asemenea, evolutia sectorului agricol si aderarea la UE pot genera presiuni inflationiste. "Anul viitor nu vom avea o scadere spectaculoasa a inflatiei, insa aderarea la UE nu va avea un efect semnificativ asupra majorarii preturilor, intrucat in Romania ajustarile importante de preturi s-au facut deja", a precizat analistul Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru.

Pana la sfarsitul anului, BNR are programate doua sedinte pe probleme de politica monetara, pe 10 noiembrie si, respectiv, 28 decembrie.

Viceguvernatorul BNR Cristian Popa a declarat intr-un interviu acordat Bloomberg si
preluat luni de Ziarul Financiar, ca board-ul BNR ar trebui sa ia in considerare in sedinta din 10 noiembrie presiunile inflationiste care se anunta in 2007 si a pledat pentru o majorare a dobanzii de politica monetara, ca masura proactiva. Popa afirma ca banca centrala trebuie sa fie "dura" in abordarea de politica monetara pentru a reduce presiunile inflationiste generate de cresterea continua a cererii de consum si de dinamica rapida a Produsului Intern Brut.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro