Actiunile Banca Transilvania vor fi reintroduse la tranzactionare in sedinta de joi a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), in urma operarii, in Registrul Actionarilor, a majorarii de capital social in valoare de 156 milioane lei. Totodata, Registrul Actionarilor Bancii Transilvania a fost transferat la Registrul Independent al Actionarilor Regisco SA, se arata intr-un comunicat al bancii.
Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor Bancii Transilvania a decis, in luna aprilie, majorarea capitalului social cu 156 milioane de lei, la 392,7 milioane de lei, prin emiterea a 1,56 miliarde de titluri cu valoare nominala de 0,1 lei.
Banca Transilvania a obtinut in primele sase luni ale anului un profit net de 58 milioane lei, cu 13% mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul avansului activelor cu 27% fata de nivelul de la finele anului 2005, la 6,25 miliarde lei. In functie de active, institutia de credit controla, la finele lunii iunie, 4,34% din sectorul bancar romanesc.
Principalul actionar al bancii este Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), cu 15%. Participatiile celorlalti actionari nu depasesc 5%.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro