Pentru 5 RON poti profita de dobanda de 8% la depozitul pe 6 luni in RON la Credit Europe Bank. Poti castiga in 6 luni pana la 40 RON, pentru un depozit de 1.000 RON. Este ultima "fita" in materie de promoare a bancilor. Au gasit metode conventionale, apoi mai putin iar in final au ajuns la... reduceri! Cum se promoveaza bancherii? Pe site-urile de reduceri, mai nou. Groupon.ro ofera acest "mare avantaj" contra 5 lei. Dai un ban, dar ai dobanda preferentiala si un castig garantat de 40 de lei, daca iti incredintezi banii tai bancii, pentru sase luni, calcul pentru 1000 de lei. Dobanda este una considerabil ridicata, daca privim oferta standard a bancii: 6,75% pe 6 luni, 6,50% la 12 luni. (potrivit site-ului bancii, depozit constituit normal, la ghiseul bancii, nu online!)
Cum arata ofertele bancilor
In ultimul timp, clientii s-au indreptat spre economisirea in lei. Pastrarea economiilor in moneda nationala se dovedeste a fi mai avantajoasa, deoarece aduce in prezent chiar si dobanzi de peste 8% pe an, dobanzi brute. Insa in termeni reali, dobanda neta (dupa ce achiti impozitul) se ridica la 3,5%, daca tinem cont ca inflatia estimata pentru urmatoarele 12 luni este situata undeva in jurul valorii de 3%. Si totusi, dupa multa vreme, clientii beneficiaza de randamentul unui depozit deoarece avem dobanzi real pozitive.
Asa constatam ca bancile au multe oferte prin care dobanda oferita de Credit Europe Bank, prin reducerile de pe site-ul Grupon, nu este iesita din comun, fiind des intalnita. La Piraeus Bank, daca iti faci un depozit pe 5 luni, Depozitul Olimpic, ai parte de acelasi avantaj: dobanda de 8%, pentru minim 1000 lei.
Mai sunt "reduceri"in piata? Mai sunt
Ultima tendinta a bancilor este sa ofere "promotii" deoarece datele BNR arata inclinatia romanilor catre acest tip de economisire. La finalul lunii octombrie, depozitele in lei ale populatiei si firmelor inregistrau un nivel de 119,3 miliarde lei, cu 13% mai mult decat in aceeasi perioada a anului anterior. Depozitele in valuta, exprimate in euro, s-au redus cu 6,2%.
Daca alegi Pachetul Dual, un instrument de economisire şi investitii, destinat persoanelor fizice, de la Millennium Bank, ai posibilitatea de a plasa banii in mod avantajos in doua produse diferite: 50% depozit si 50% fond de investitii. Depozitul poate fi al tau timp de 3 luni pentu o dobanda de 10% si o suma minima de 1000 lei.
Dar Credit Europe Bank este cu adevarat inovatoare: ofera dobanzi mari celor care isi constituie un depozit prin internet banking. Banca este in top pentru depozitele in lei constituite astfel - la 3 luni sau 6 luni - 7,75%. Si alte banci "te premieaza" pentru alegerea internetului - constituie prin Internet Banking un depozit la termen Clasic in LEI şi EUR şi ai o dobânda cu 0.25% mai mare, la Millennium Bank.
Daca vrei un depozit de 12 luni, poti alege Depozitul Aniversar de la Bancpost ce iti ofera o dobanda de 7,75% sau Prim, de la aceeasi banca, cu o dobanda de 7,50%.
Pentru un depozit la 3 luni, poti alege Olimpic de la Piraeus Bank, cu o dobanda de 7,50% sau un depozit la termen de la Bank of Cyprus, cu aceeasi dobanda.
La 6 luni, ai de ales depozitul Aniversar de la Bancpost, cu o dobanda de 7,50% sau cel de la Millennium Bank, cu aceeasi dobanda.
Ce urmeaza? Bancherii "incing" lupta si pentru euro
Bancherii cauta sa atraga mai multe resurse de la companii si platesc dobânzi de pâna la 4% pe an la depozitele in euro în încercarea de a compensa pierderea sprijinului bancilor-mama si scumpirea finantarii externe. Ce rezulta? Tot mai multe banci tind sa atinga pragul de 4% pentru depozitele in euro - Volksbank, Intesa, Bank of Cyprus, ProCredit Bank, BRD, Marfin Bank, ATE Bank sau Banca Transilvania intra in intervalul 3,50% - 4% (primele trei banci au dobanda de 4%)
Atentie!
Dobânzile acopera – mai mult sau mai putin – inflatia iar conturile mai mici de 100.000 de euro sunt teoretic garantate de stat.
Fa-ti mai multe depozite in limita sumei garantate si nu neaparat la banci foarte mari, in caz de faliment bancar, plata poate dura ani de zile, timp in care inflatia catastrofala nu este exclusa.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro