Soros a sintetizat cel mai bine scenariul: “nu poti sa faci oua la loc din omleta”. Totusi, in disperare de cauza, poti sa incerci. Rezultatele ar fi modeste.
Sa presupunem ca Grecia se intoarce la drahma. Plusuri si minusuri.
+ ii va fi mai usor sa plateasca datoriile din contracte in care moneda euro nu este specificata ferm.
- ii va fi mai greu sa plateasca datoriile denominate in euro, in care mentinerea monedei este specificata in mod expres. Sigur, are si varianta de-a inceta platile.
+ Va putea tipari bani pentru toate platile catre “dependenti”: salarii, pensii. Totusi, in scurt timp va fi obligata sa inceapa indexarile si sa alimenteze astfel spirala salarii-preturi.
- Va avea incasari reale din ce in ce mai mici, pentru ca populatia si firmele vor pastra euro ca moneda de baza, cu care vor putea cumpara drahme din ce in ce mai ieftin.
Ultimul punct este critic. Pentru ca intoarcerea la drahma sa aiba macar efecte modeste, Grecia ar trebui sa treaca la spolierea propriilor cetateni. La conversia conturilor bancare, de exemplu. Multi greci se tem de asta si au inceput sa-si ascunda banii.
Dar pâna si o astfel de masura este in cele din urma inutila. La sfârsit, tot nu vor fi destui bani pentru a sustine cheltuielile guvernului grec la nivelul de pâna acum. Sau cheltuielile guvernelor ramase in zona euro.
Am enumerat deja variantele zonei euro: ignorarea situatiei, destramarea, cele doua viteze, “integrarea fiscala”, inflatia respectiv sacrificarea bancilor urmata de bugete echilibrate.
Primele doua, care de fapt coincid, sunt deznodamântul pe care Europa incearca sa-l evite.
Ignorarea situatiei duce la destramare.
Destramarea duce, foarte probabil, la disparitia UE.
Urmatoarele doua nu sunt solutii ci doar etape in plus intr-un proces natural.
Separarea zonei euro in doua zone, cea puternica si cea slaba, ar anula avantajele monedei unice dar i-ar pastra dezavantajele. Exporturile germane ar deveni mai putin competitive, in schimb creantele fata de Grecia vor fi si mai greu de recuperat.
“Integrarea fiscala” este doar o vorba goala, luata in serios pentru singurul motiv ca a fost repetata de prea multe ori.
Nivelurile de impozitare sunt asemanatoare in Germania si Grecia si chiar diferenta dintre deficitele bugetare n-a fost, istoric, atât de mare pe cât se crede. Chiar daca lucrurile ar sta altfel, componenta fiscala tot nu poate rezolva diferente care provin din nivelurile de productivitate.
Singurul loc unde se poate face vreo integrare este trezoreria, prin emiterea de obligatiuni comune ale zonei euro. Dar se poate dovedi o idee riscanta sa amesteci mere proaspete cu mere stricate sperând ca vei obtine, “in medie”, mere acceptabile.
Vom mai auzi insa de conceptul “Statele Unite ale Europei”, pentru ca este visul “parintilor” fondatori care au acum o oportunitate buna sa-l materializeze.
Ramân doua scenarii care pot intr-adevar rezolva problemele.
Unul este monetizarea datoriei, adica hiperinflatia. BCE tradeaza principiile pe care nu le-a tradat deja si tipareste bani pentru a rascumpara titlurile de stat. DUpa o vreme, lucrurile poate se stabilizeaza si reintra sub control. insa euro, dupa ce renunta la ultimul avantaj pe care il mai are in fata dolarului, isi poate lua adio de la statutul de aspirant la postul de moneda principala de constituire a rezervelor. Deocamdata, Germania se opune fata de aceasta varianta chiar si cu “pretul” intoarcerii la marca.
Celalalt este sacrificarea bancilor, in horcait de proteste ale birocratilor si lobistilor europeni. Statele care nu mai pot nu mai platesc si nimeni de la capatul celalalt nu prinde bancile care se prabusesc. Pentru multa vreme, statele nechibzuite vor fi obligate sa functioneze fara a se imprumuta, adica cu deficit bugetar zero. Statele prudente nu vor fi obligate, dar vor dori sa refaca acelasi lucru. Pentru inceput, euro isi va o pierde o parte din credibilitate, insa cu avantajul ca o va recupera relativ rapid.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro