Dupa declaratia facuta de secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice Gheorghe Gherghina, cu ca se analizeaza introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare, vine randul bancherilor, prin seful ARB sa puncteze. Atâta vreme statul român nu a ajutat bancile pe timpul crizei, introducerea unei taxe suplimentare pentru instituțiile financiare nu se justifica, a declarat pentru Capital.ro Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Române a Bancilor.
Daca masura va fi reglementata insa printr-o directiva europeana, atunci comunitatea bancara locala o va accepta, a continuat seful bancherilor.
”Raspunsul comunitații bancare in momentul de fața este ca, atâta vreme cât statul nu a fost obligat sa vina cu bani ca sa ajute bancile in vremuri dificile, de criza, aceasta taxa nu se justifica și ar slabi sistemul bancar”, a spus Radu Ghețea.
”Eu am incredere ca, in momentul de fața, Banca Naționala, guvernul, la propunerea ministerelor, vor lua cea mai buna decizie astfel incât creditarea sa continue in România”, a completat bancherul.
Insa, a spus Ghețea, daca va aparea o directiva europeana care va impune aceasta taxa tuturor statelor membre, atunci România nu va avea incotro și va trebui sa se supuna.
”Bancherii nu vor iesi in strada si nu vor face greva. Unde-i lege, nu-i tocmeala”, a spus președintele ARB.
Cine va suporta aceasta eventuala noua taxa? ”Daca se ia aceasta masura, societațile bancare sunt orientate spre profit și când apare o cheltuiala neprevazuta recurg la marirea prețului”, a spus Ghetea.
Prin urmare, rezultatul introducerii taxei ar putea fi acela ca dobânzile la credite vor stagna sau chiar vor crește, in condițiile in care in prezent sunt pe un trend de scadere, a completat Ghetea.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro