Conflictul Volksbank cu cei peste 500 de clienti din Cluj Napoca, care au refuzat sa semneze actele aditionale la credite, nu a ramas fara urmari. Potrivit Mediafax, Volksbank a fost amendata cu 100.000 de lei de inspectorii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Cluj si este in pericol sa-i fie suspendata activitatea de creditare. Seful Protectiei Consumatorilor din Cluj, Mircea Radu, a declarat ca amenda a fost aplicata pentru perceperea necorespunzatoare a comisionului de risc si ca actiunea de control a fost demarata dupa ce s-au primit la sediul institutiei peste 500 de reclamatii din partea clientilor. "Am propus presedintelui ANPC suspendarea activitatii de creditare a bancii, iar sanctiunile au fost aplicate dupa ce am primit sute de reclamatii din partea clientilor, pentru ca banca nu a luat masurile care se impun in vederea reglementarii situatiei legate de introducerea comisionului de risc in comisionul de administrare. Decizia de suspendare a activitatii de creditare va fi la nivel national si speram ca presedintele ANPC sa ia o decizie cat mai repede", a spus Mircea Radu.
Acesta a explicat ca banca a mai fost amendata si luna trecuta, cu aceeasi suma, pentru aceeasi neregula si ca Volksbank a fost singura institutie bancara din Cluj cu care nu s-a putut colabora in rezolvarea problemei legate de comisionul de risc, a carei percepere a devenit ilegala, potrivit Ordonantei nr. 50/ 2010. Protectia Consumatorilor din Cluj a verificat in ultimele saptamani 22 de banci prezente in Cluj pentru a verifica daca acestea percep comision de risc.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro