credius.ro

De-a rasu plansu: Bancherul camatar revine in actualitate

15 septembrie 2010

In toamna anului 2008, atunci cand criza financiara se facea simtita si pe meleagurile mioritice, bancile au inceput sa puna, in spinarea clientilor, costuri noi pentru a acoperi pierderile care se aratau la orizont. Finalul acelui an a fost extrem de agitat in ceea ce priveste relatia banci-clienti. Multi romani care beneficiasera de finantare bancara au decis sa dea in judecata institutiile de credit si, spre surprinderea bancherilor, au avut castig de cauza. Oamenii au preluat ideea ca bancile din Romania nu joaca practic decat rolul unor camatari la patru ace, care pun presiune pe clienti mizand pe lacunele legislatiei. Istoria se repeta acum, cand bancile interpreteaza, in functie de interesele proprii, Ordonanta de Urgenta 50 privind creditele populatiei. Daca, pe de o parte, clientii asteapta ca in spiritul noilor reglementari sa beneficieze de reducerea costurilor, pe de alta parte, cele mai multe banci s-au gandit ca este momentul oportun pentru a mai plusa cu ceva la ratele lunare. N-am nici mai mica indoiala ca dreptatea este de partea consumatorilor. Am tot vazut cativa bacheri de top facand aprecieri care mai de care mai puerile, vorbind mai degraba din manuale si uitand sa precizeze esentialul din viata de zi cu zi: clientii bancilor sunt jecmaniti. Multi clienti au constatat ca ratele lor devin mai mari daca semneaza noile acte aditionale, chiar daca bancile au declarat public ca pretul platit va fi acelasi. Asta este realitatea, dincolo de orice fel de explicatii alambicate. Din tot acest amalgam de opinii arogante formulate de bancheri, am retinut o idee, pe care o consider absurda: ca toate aceste procese colective pe care doresc sa le initieze clientii nu contribuie la nimic, ca cele doua parti ar trebui sa se inteleaga amiabil, pentru ca singurii care au de castigat din aceste razboaie sunt avocatii. Eu cred ca nu ar trebui sa se puna neaparat problema cine are de castigat de pe urma proceselor, ci cine va pierde. Si daca, la final, mai multe banci se vor afla in tabara celor care au pierdut, va fi minunat. Pentru ca vor culege ceea ce au semanat. In alta ordine de idei, va invit sa revedeti o parodie bancara, care are rolul de a mai detensiona atmosfera. Scenariul acestei parodii publicitare, in care personajul principal din reclamele Bancii Transilvania - Zanul - este imitat si caricaturizat, aduce in prim-plan imaginea bancherului camatar. Spotul publicitar nu face referire la o institutie de credit anume, ci la ideea de banca in general. Aceasta parodie este dedicata tuturor bancilor din partea “grupului fraierilor lezati de titlul de clienti”. Click aici!

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro