Unul dintre trei romani din mediul urban are de rambursat un imprumut si doar 5% dintre locuitorii de la oras vor sa ia un credit bancar in acest an, conform unui studiu publicat in raportul Financiar 2010, pe care Mediafax il va lansa marti, 6 iulie, la conferinta Mediafax Talks about Banking. A saptea editie a raportului anual de piata editat de Mediafax contine rezultatele unei cercetari referitoare la gradul de indatorare al romanilor si intentiile de contractare a unor credite. Studiul a fost realizat pentru Mediafax de firma de cercetare 360insights in perioada aprilie - mai 2010, in randul a 800 de persoane din mediul urban, femei si barbati, cu varste cuprinse intre 16 si 64 de ani.
Conform cercetarii, 34% dintre romanii din mediul urban detin individual o forma de credit. Cele mai raspandite sunt creditele bancare, in timp ce imprumuturile in magazine si cele de tip leasing au o penetrare mai scazuta. In ceea ce priveste intentiile de contractare a unui credit, 89% dintre romani nu intentioneaza sa se indatoreze in acest an si numai 6% planuiesc sa ia un imprumut, sub forma de credit bancar (5%), leasing (2%) si/sau imprumut in magazin (2%).
Majoritatea celor care intentioneaza sa ia un imprumut spun ca vor opta pentru un credit bancar, cu scadenta de cinci-sase ani si o rata lunara de aproximativ 600 de lei. Creditele bancare vor fi destinate in principal reamenajarii sau achizitiei unei locuinte, aceste doua scopuri fiind mentionate de 23%, respectiv 15% dintre cei care ar urma sa contracteze credite. Refinantarea, acoperirea cheltuielilor de zi cu zi, cumpararea unei masini si studiile personale sau ale copiilor sunt alte motive pentru care romanii s-ar indatora la banci.
Rezultatele studiului realizat pentru Mediafax sunt integrate in analizele din raportul Financiar 2010, care mai cuprinde cronologii ale evenimentelor majore de pe pietele financiare din decursul ultimului an si un index al companiilor din acest sector. O radiografie cuprinzatoare a sectorului financiar de anul trecut pana in prezent, a saptea editie a raportului editat de Mediafax este structurata pe cinci capitole: Banci, Asigurari si pensii private, Leasing, Piata de capital, Consultanta.
"Financiar 2010 examineaza tranzitia rapida a sectorului bancar de la expansiunea exuberanta la controlul costurilor, diminuarea veniturilor asiguratorilor din subscrieri pentru prima data dupa 1990, efectele puternice ale crizei asupra industriei de leasing, corectiile spre stabilizare de pe piata de capital, precum si reorientarea caselor de avocatura spre servicii juridice specifice perioadei de recesiune", spune Adrian Dumitrache, redactor-sef al raportului.
Publicatia editata de Mediafax va fi distribuita gratuit companiilor si institutiilor de pe piata bancar-financiara, companiilor de asigurari si de consultanta, societatilor de leasing, fondurilor mutuale, de pensii si investitii.
Primele exemplare vor fi inmanate participantilor la conferinta Mediafax Talks about Banking, pe care Mediafax o organizeaza in parteneriat cu Asociatia Romana a Bancilor marti, 6 iulie, de la ora 10.00, la Hotel Radisson BLU. Evenimentul va reuni reprezentanti ai BNR, analisti financiari, presedinti ai asociatiilor din sectorul financiar, directori de banci si avocati.
Mediafax este cel mai mare furnizor de informatie generala si de afaceri din Romania. infiintata in 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare grup media din Romania, MediaPro, si are peste 2.000 de clienti din mass-media, sectorul public si cel de afaceri. Printre produsele si serviciile Mediafax se numara fluxuri zilnice de stiri si fotografie de presa, inregistrari audio cu declararatii si interviuri in exclusivitate, servicii de monitorizare de presa si de distributie de comunicate de presa, rapoarte de piata, continut multimedia pentru telefonia mobila. Din 2007, Mediafax se adreseaza in mod direct si consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro