Dragi cititori si colaboratori, va multumim pentru increderea acordata. Apreciem deschiderea manifestata in colaborarea cu publicatia online www.bankingnews.ro si ne bazam pe sprijinul dumneavoastra in continuare. Va dorim Sarbatori de Pasti Fericite cu Lumina si Bucurie! Invierea Domnului si Mantuitorului Nostru Iisus Hristos este cea mai mare sarbatoare a crestinatatii. Se apropie vremea cand ne bucuram din nou impreuna! Lumina Invierii ne umple sufletele de bucurie si pace. Tocmai de aceea, va invitam sa cititi, in cele ce urmeaza, Pastorala de Sfintele Pasti 2010 a Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, intitulata "INVIEREA LUI HRISTOS – ARVUNA VIETII NOASTRE".
† D A N I E L
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCURESTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
LOCTIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
SI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE
PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
SI PREAIUBItILOR CREDINCIOSI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCURESTILOR
HAR, MILA SI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU,
IAR DE LA NOI PARINTESTI BINECUVANTARI
„Astept învierea mortilor
si viata veacului ce va sa fie”
(Crezul ortodox)
HRISTOS A ÎNVIAT!
Preacuviosi si preacucernici parinti,
Iubiti fii si fiice duhovnicesti,
Întrucat Hristos Cel Înviat din morti este numit în Sfanta Scriptura „începatura (a învierii) celor adormiti” (I Corinteni 1, 18) sau „întai nascut între multi frati” (Romani 8, 29), sarbatoarea Învierii lui Hristos nu este numai pomenire si marturisire a adevarului Învierii lui Hristos, ci si vedere duhovniceasca sau icoana profetica a învierii de obste a tuturor oamenilor din toate timpurile si din toate popoarele.
Credinta puternica în Învierea lui Hristos este în Ortodoxie si credinta puternica în învierea tuturor oamenilor. De aceea, Crezul pe care îl marturisim în Biserica se încheie cu aceste cuvinte: „Astept învierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”.
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este binevestita în noaptea de Pasti nu înauntrul bisericii, ci în afara bisericii, pentru ca ea priveste nu numai pe crestini, ci pe toti oamenii.
Învierea lui Hristos nu este revenire la viata pamanteasca amestecata cu suferinta si stricaciune, ci începutul unei alte vieti: viata cereasca si vesnica pentru suflet si pentru trup. În acest înteles, Sfantul Apostol Pavel spune: „Precum toti (oamenii) mor în Adam, asa vor învia toti în Hristos” (I Corinteni 15, 22), iar „vrajmasul cel din urma, care va fi nimicit, este moartea” (I Corinteni 15, 26).
Legatura dintre adevarul Învierii lui Hristos si adevarul învierii de obste este atat de puternica, încat cine nu primeste adevarul Învierii lui Hristos respinge si adevarul învierii celei de obste sau universale, iar cine crede în Învierea lui Hristos trebuie sa marturiseasca si credinta în învierea mortilor.
În acest înteles, Sfantul Apostol Pavel scrie corintenilor: „Iar daca se propovaduieste ca Hristos a înviat din morti, cum zic unii dintre voi ca nu este învierea mortilor? Daca nu este înviere a mortilor, nici Hristos n-a înviat. si daca Hristos n-a înviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra (…). Atunci, si cei ce au adormit în Hristos au pierit. Iar daca nadajduim în Hristos numai în viata aceasta, suntem mai de plans decat toti oamenii” (I Corinteni 15, 12-14 si 18-19).
Vedem, asadar, ca taina Învierii lui Hristos si a omenirii întregi este inima Evangheliei propovaduita de Apostoli si temelia credintei marturisita de Biserica.
De aceea, Sarbatoarea Sfintelor Pasti este numita „Sarbatoarea sarbatorilor”, iar icoana Învierii lui Hristos se afla imprimata pe prima coperta a Sfintei Evanghelii si se ofera credinciosilor spre a fi cinstita si sarutata. Mai mult, fiecare saptamana din calendarul ortodox începe cu ziua Învierii, cu duminica, orientand astfel timpul Bisericii si al istoriei catre învierea universala si catre viata vesnica. Lumina Învierii lui Hristos da sens vietii crestine zilnice, pentru ca Hristos Cel Înviat ramane tainic prezent si lucrator în Biserica Sa pana la sfarsitul veacurilor: „Iata, Eu voi fi cu voi în toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor” (Matei 28, 20). Lumina Învierii lui Hristos da sens istoriei universale a omenirii, pentru ca o îndreapta spre învierea tuturor oamenilor din toate timpurile si din toate locurile. În plus, lumina Învierii lui Hristos da sens întregii creatii, întregului univers sau cosmos, pentru ca ea îndreapta întreg universul spre „un cer nou si un pamant nou”, în care „moarte nu va mai fi” (Apocalipsa 21, 1 si 4). De aceea, Biserica Ortodoxa canta în noaptea Sfintelor Pasti: „Acum toate s-au umplut de lumina si cerul si pamantul si cele de sub pamant”. Acum toate s-au umplut de sens, pentru ca toata existenta va fi eliberata de robia, de absurditatea si stricaciunea mortii (cf. I Corinteni 15, 51-58).
Lumanarile pe care le poarta în maini clerul si credinciosii în noaptea de Pasti, cand ies din biserica si stau în afara bisericii, sunt simbolul luminii pe care Învierea lui Hristos o aduce în lume si pentru lumea întreaga.
Lumina vesnica a Învierii lui Hristos este acum tainic prezenta în Biserica, fiind adunata în sufletele credinciosilor prin rugaciune, ca legatura vie cu Hristos, prin binevestirea si ascultarea Evangheliei lui Hristos, prin împartasirea cu Sfintele Taine, prin împlinirea poruncii iubirii fata de aproapele, prin dobandirea sfinteniei, ca unire a omului cu Dumnezeu, dobandita prin pocainta si prin vietuire curata sau virtuoasa.
Lumina Învierii lui Hristos este exprimata sau simbolizata de vesmintele luminoase, de icoanele si obiectele liturgice aurite ce împodobesc biserica în noaptea de Pasti. Frumusetea vazuta a sarbatorii ne îndreapta mintea si inima spre lumina nevazuta, spre slava netrecatoare a Împaratiei lui Dumnezeu în care vor locui dreptii si sfintii dupa Învierea de obste (cf. Apocalipsa 21, 23).
Întrucat Capul Bisericii este Hristos Cel Înviat din morti (cf. Coloseni 1, 18), misiunea Bisericii se desfasoara în lume, sfintind timpul mantuirii dintre Învierea lui Hristos si învierea întregii omeniri sau învierea cea de obste.
Iubiti frati si surori în Domnul,
Sfanta Scriptura ne învata ca învierea tuturor mortilor se va realiza cand Hristos va veni cu slava si putere multa ca sa judece viii si mortii: „Vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui (Hristos) si vor iesi cei care au facut cele bune, spre învierea vietii, iar cei care au facut cele rele, spre învierea judecatii” (cf. Ioan 5, 28-29; cf. Matei 16, 27; 25, 31-46; Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10; I Tesaloniceni 4, 13-17; II Tesaloniceni 1, 7-10).
Legatura dintre venirea în slava a lui Hristos, învierea mortilor si Judecata Universala a tuturor popoarelor si persoanelor este marturisita în Crezul Bisericii noastre, unde se spune despre Hristos Cel Înviat din morti si Înaltat la ceruri ca El „va veni cu slava sa judece viii si mortii, iar împaratia Lui nu va avea sfarsit”.
Lumina care leaga taina învierii mortilor, a judecatii faptelor savarsite în lume si bucuria vietii vesnice este lumina însasi a vietii si lucrarii Bisericii în lume.
De aceea, cand ne pregatim pentru Sarbatoarea Învierii, în timpul Postului Sfintelor Pasti, ne pocaim de faptele noastre rele prin Taina Spovedaniei sau a Marturisirii pacatelor, judecandu-ne pe noi însine si cerand iertare pentru raul pe care l-am savarsit cu gandul, cu vorba si cu fapta. Totodata, încercam sa ne înnoim si sa ne sfintim viata, sa iubim mai mult pe Dumnezeu în rugaciune si pe semenii nostri în fapte bune, sa iertam si sa ajutam. De aceea, în noaptea Sfintelor Pasti, Biserica ne îndeamna „sa iertam toate pentru Înviere si sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi”.
Sarbatoarea Învierii lui Hristos ne îndeamna pururea sa ne eliberam de pacate, sa savarsim fapte bune si sa traim în sfintenie. De aceea, Sfantul Apostol Pavel nu desparte credinta în Hristos de pregatirea pentru înviere, judecata si mantuire, motivand savarsirea binelui astfel: „stiind fiecare, fie rob, fie de sine stapan, ca faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plata” (Efeseni 6, 8; cf. II Corinteni 5, 10; Romani 2, 6 si 16).
Întreaga Sfanta Scriptura a Noului Testament este plina de îndemnuri la vietuire în lumina Învierii lui Hristos si pregatire pentru învierea de obste: „Oare nu stiti ca toti cati în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? (…) Asa si voi, socotiti-va ca sunteti morti pacatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 3 si 11).
„Nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin înnoirea mintii (…). Dragostea sa va fie nefatarnica. Urati raul, alipiti-va de bine (…). Bucurati-va în nadejde; fiti rabdatori în suferinta, staruiti în rugaciune (… ). Nu rasplatiti nimanui raul cu rau. Purtati grija de cele bune înaintea tuturor oamenilor” (Romani 12, 2-17).
Iubiti credinciosi si credincioase,
Sarbatoarea Sfintelor Pasti, ca sarbatoare a Învierii lui Hristos si ca pregustare a bucuriei vesnice a sfintilor din Împaratia lui Dumnezeu, ne îndeamna la pocainta si iertare, la fapte bune si viata sfanta.
Sa cerem lui Hristos Cel Înviat din morti sa ne daruiasca iubire din iubirea Sa, ajutor din puterea Sa, pentru a trai si a lucra dupa voia Lui.
Astazi, cand în jurul nostru vedem multe semne ale mortii fizice si spirituale: boala si suferinta, saracie si nedreptate, violenta si lacomie de bani si de putere, lipsa de iubire si de ajutorare, cutremure si tulburari în natura care afecteaza viata oamenilor, a animalelor si a plantelor, sa rugam pe Hristos Domnul Cel Înviat din morti sa ne daruiasca puterea de a nu pierde speranta si bunatatea sufletului. Sa-L rugam sa ne întareasca în lucrarea noastra de ajutorare a bolnavilor, batranilor, orfanilor si saracilor. Sa aratam în jurul nostru lumina din lumina Învierii lui Hristos; sa privim fata fiecarui om în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfanta lumanare de Pasti aprinsa în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni; sa vedem pe fiecare om ca pe un împreuna-calator cu noi spre învierea de obste, cand Hristos Cel Înviat va veni în slava sa judece viii si mortii si sa daruiasca slava si bucurie celor drepti si milostivi (cf. Matei 25, 31-46).
Sa ne bucuram si sa multumim lui Dumnezeu mai ales pentru lumina Învierii pe care ne-o daruieste atunci cand întalnim în jurul nostru oameni buni si sinceri, harnici si milostivi, curati si smeriti, copii ascultatori si parinti buni, tineri evlaviosi si batrani întelepti. Acestea sunt semne ale vietii crestine si ale pregatirii pentru învierea de obste, haine de sarbatoare pentru suflet, binecuvantare pentru Biserica si pentru tara.
În acest An omagial al Crezului ortodox si al Autocefaliei romanesti, sa ne întarim mai mult în credinta si sa ajutam si pe altii sa devina mai credinciosi. Sa învatam sa rostim Crezul ortodox si sa ne straduim sa întelegem bogatia si adancimea sa duhovniceasca privitoare la iubirea vesnica a Preasfintei Treimi aratata noua în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut Om din iubire pentru oameni si pentru mantuirea lor. Sa vedem în Crezul ortodox lumina vietii noastre crestine ca viata sfanta care a început prin Taina Sfantului Botez si este îndreptata spre învierea cea de obste, iar în Biserica sa vedem locul pregatirii noastre pentru mantuire si sfintire, pentru dobandirea vietii vesnice din Împaratia lui Dumnezeu.
Sa ajutam, cu evlavie si darnicie, la construirea de noi biserici în Romania si în diaspora romana, spre slava Preasfintei Treimi si spre mantuirea noastra, sa crestem copii în credinta ortodoxa pentru a fi acum credinciosi buni ai Bisericii noastre, cetateni întelepti si harnici ai Patriei noastre, dar si viitori cetateni ai Raiului, adica mostenitori ai Împaratiei ceresti a Preasfintei Treimi.
Sa înaltam rugaciuni si pentru toti romanii care se afla departe de tara, printre straini, ca sa pastreze credinta ortodoxa stramoseasca si sa cultive iubirea fata de valorile noastre spirituale!
Cu multa bucurie, asteptam ca anul acesta, 2010, în zilele de 25-29 octombrie, de Sarbatoarea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, sa primim la Patriarhie, în Bucuresti, o parte din lemnul Sfintei Cruci care va fi adusa din Grecia, spre a fi cinstita de pelerini, ca binecuvantare pentru Anul Crezului ortodox si al Autocefaliei romanesti.
Cu prilejul Sfintelor Pasti, va adresam tuturor parintesti doriri de sanatate si mantuire, pace si bucurie, dimpreuna cu salutarea pascala: Hristos a înviat!
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatal si împartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!” (II Corinteni 13, 13).
Al vostru catre Hristos-Domnul rugator,
† D A N I E L
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro