credius.ro

Cursul de referinta a urcat usor miercuri, la 4,2124 lei pentru un euro, pe o piata apatica

5 august 2009

Moneda nationala s-a depreciat nesemnificativ, cu 0,07%, la cursul de referinta afisat miercuri de BNR, de 4,2124 lei/euro, pe o piata apatica, unde volatilitatea si volumul tranzactiilor sunt reduse.

Marti, banca centrala afisase un curs de referinta de 4,2096 lei/euro.

"Cursul de schimb a coborat putin la pranz, inainte de afisarea referintei. Leul ramane aliniat la miscarea regionala, in conditiile in care, in general, pe pietele internationale, volatilitatea este redusa. Deciziile BNR de ieri (marti, n.r.) nu au provocat miscari importante pe piata locala", a explicat un dealer, pentru NewsIn.

Leul a fluctuat in prima parte a sedintei de miercuri intr-un interval restrans, 4,21 - 4,2150 unitati/euro, iar la ora 13:15, bancile cumparau un euro cu 4,2115 lei si il vindeau cu 4,2185 lei.

Consiliul de administratie al bancii centrale a decis, marti, sa reduca dobanda cheie de la 9% la 8,5% pe an, in conformitate cu asteptarile, insa a surprins piata prin scaderea rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in valuta de la 35% la 30%, ceea ce va pune la dispozitia bancilor noi lichiditati, in contextul reducerii finantarii externe.

In regiune, zlotul polonez s-a depreciat initial, de la 4,0988 la 4,1246 unitati/euro, dupa care cursul a coborat usor, catre 4,10 unitati/euro. Forintul unguresc a avut o evolutie similara, pierzand teren de la 265,73 la 267,52 unitati/euro, pentru ca apoi sa revina la 266,50 unitati/euro.

Fata de dolarul american, cursul de referinta anuntat de BNR a urcat usor miercuri, cu 0,1%, la 2,9262 lei/dolar, de la nivelul de marti, de 2,9232 lei/dolar.

Pe pietele internationale, moneda americana s-a apreciat de dimineata, de la 1,4422 la 1,4369 unitati/euro. La 13:15, ora Romaniei, euro era cotat la 1,4388 dolari.

Dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight din piata monetara se situeaza in intervalul 8-8,5% pe an, aliniindu-se la noua dobanda de politica monetara, de 8,5% pe an.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de miercuri, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 7,97% pe an, in scadere fata de cel din sedinta anterioara, de 8,23% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat la 8,47% pe an, de la nivelul de marti, de 8,73% pe an.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro