credius.ro

BNR: Cresterea salariilor peste productivitate va genera o noua depreciere a leului

30 iunie 2009

Perpetuarea tendintei de majorare a salariilor peste ritmul de crestere a productivitatii muncii ar avea ca efect "o noua depreciere cu un rol corectiv" a leului, dupa cea de la inceputul acestui an, se arata in Raportul anual al BNR, publicat marti.

"O eventuala perpetuare a decorelarii intre ritmul castigurilor salariale si cel al productivitatii ar avea ca efect o noua depreciere cu un rol corectiv, conducand la dificultati suplimentare in controlul inflatiei si la o pierdere suplimentara de avutie (exprimata in euro) la nivelul agentilor economici si al populatiei", se mentioneaza in raport.

Banca centrala subliniaza ca, daca in perioada 2000-2006 "a fost respectata o corelatie economica fundamentala, si anume cresterea mai rapida a productivitatii muncii in raport cu cresterea salariilor", incepand cu 2007 corelatia s-a rupt, ca urmare a promovarii "unei politici salariale laxe".

Astfel, in industrie, cresterea anuala a salariului mediu brut a fost de 22,2% in perioada ianuarie-septembrie 2008, in timp ce productivitatea muncii a avansat, in ritm anual, cu doar 9,8%.

Situatia nu s-a imbunatatit de la agravarea crizei financiare mondiale, observa BNR, in conditiile in care, desi avansul anual al salariului s-a temperat in ultimul trimestru din 2008 la 18,8%, acesta a continuat sa depaseasca semnificativ dinamica productivitatii muncii, devenita negativa intre timp (-1,6%).

"Aceste evolutii au generat efecte nefavorabile atat asupra progresului dezinflatiei, cat si a competitivitatii externe a produselor romanesti", se spune in raportul bancii centrale.

BNR mentioneaza ca deprecierea leului de la inceputul acestuian, cand cursul de schimb a atins un nivel maxim istoric, de peste 4,3 lei/euro "a avut, in buna masura, un caracter corectiv, fiind indusa de deteriorarea fundamentelor economice".

Moneda nationala s-a stabilizat in ultima perioada la cotatii in jur de 4,2 lei/euro, pe fondul reducerii ingrijorarilor investitorilor straini fata de regiune.

Banca centrala aminteste, insa, ca in conditiile in care Romania si-a fixat ca obiectiv sa adopte euro in 2014, ar trebui sa intre in 2012 in anticamera zonei euro, Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM 2), care presupune fixarea unei paritati centrale, fata de care cursul nu trebuie sa varieze cu mai mult de plus sau minus 15%.

O asemenea paritate nu a fost definita insa, insa BNR explica, "in mod ipotetic", ca daca se stabileste ca nivel de referinta media cursului de schimb in luna decembrie 2006, "pana la sfarsitul anului 2008 variatia cursului de schimb al monedei nationale in raport cu euro s-a incadrat intr-un culoar de +9,7/-14,6 la suta".

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro