credius.ro

ING Asigurari de Viata si-a sporit de 5 ori profitul brut in primul trimestru

14 mai 2009

ING Asigurari de Viata a avut un profit brut de 31,3 milioane lei (7,34 mil euro) in primele trei luni din 2009, de peste cinci ori mai mare decat in perioada similara din 2008, insa volumul primelor brute subscrise a scazut usor, a declarat, miercuri, directorul general al companiei, Aurelia Coman. "In principal, aceasta evolutie a fost determinata de cresterea ponderii produselor traditionale in total portofoliu, aceasta ajungand la 40%, si de reducerea semnificativa a costurilor operationale in primul trimestru din 2009 fata de primele trei luni din 2008", a declarat directorul general al ING Asigurari de Viata si presedinte al consiliului de administratie al ING Fond de Pensii, Aurelia Coman.

Pe segmentul de asigurari de viata, volumul primelor brute subscrise in primele trei luni ale lui 2009 a ajuns la valoarea de 130,2 milioane lei, in scadere cu 4,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a reducerii volumului de produse cu prima unica. "Pe segmentul produselor traditionale am inregistrat o evolutie pozitiva, primele brute aferente acestor produse crescand cu 12% fata de valorile din acelasi trimestru al anului trecut, inregistrandu-se, in acelasi timp, si o crestere a nivelului primei medii in cadrul acestui tip de produse. Pe de alta parte, pe segmentul produselor unit-linked, primele brute au scazut cu 7%, aceasta evolutie fiind influentata de scaderea vanzarilor produselor unit-linked cu prima unica", a mai spus Coman.

Ea a adaugat ca produsele din portofoliul ING Asigurari de Viata care au fost preferate in aceasta perioada au fost asigurarea mixta de viata si produsul traditional de economisire pentru educatia copiilor. Numarul asigurarilor mixte de viata incheiate in primul trimestru al acestui an este cu 10% mai mare decat cel incheiat in aceeasi perioada a anului trecut. Valoarea totala a activelor administrate a ajuns la 1,497 miliarde lei la sfarsitul lui martie, aceasta valoare reprezentand cel mai mare volum de active in administrare de pe piata asigurarilor de viata, cota de piata estimata fiind de 50%, potrivit datelor companiei.

ING Asigurari de Viata si-a mentinut la niveluri ridicate indicatorii financiari de solvabilitate si lichiditate pentru produsele de asigurari de viata. Marja de solvabilitate de 128,6 milioane lei, disponibila la sfarsitul anului 2008, acopera de 1,94 ori  marja de solvabilitate minima ceruta de legislatia romaneasca, in timp ce activele lichide acopera de 11,05 ori obligatiile pe termen scurt (coeficientul minim de lichiditate cerut este 1). "Estimarea noastra pentru acest an presupune o evolutie pozitiva a pietei de asigurari de viata, chiar daca procentul va fi foarte scazut, probabil de pana in 5%", a mai spus directorul general al ING Asigurari de Viata.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro