Actionarii Petromservice au decis vineri vanzarea pachetului de 304.000 de actiuni detinute la Romexterra, reprezentand 0,633% din capital, bancii ungare MKB, pentru 1,82 milioane lei.
"Actionarii au aprobat in adunarea generala de astazi (vineri -n.r.) vanzarea pachetului de 304.000 de actiuni detinute la Romexterra, la pretul de sase lei pe titlu", a declarat directorul de operatiuni al Petromservice, Gheorghe Supeala.
Banca ungara MKB, subsidiara a institutiei germane de credit BayernLB, a lansat in 24 iulie o oferta de preluare a actiunilor Romexterra la un pret de sase lei pe actiune, cu putin peste dublul valorii nominale. Pentru pachetul majoritar, MKB va plati 40 milioane euro.
Banca ungara va deveni actionarul majoritar al Romexterra Bank, pana la inceputul lunii octombrie, dupa ce si-a asigurat 50% plus o actiune din capitalul bancii. Cerinta minima pentru a deveni actionarul Romexterra era legata de asigurarea pachetului mentionat.
Oferta de cumparare a tuturor titlurilor Romexterra are un termen de valabilitate de 60 de zile, pana in 23 septembrie. MKB Bank va finanta achizitia prin majorarea capitalului social si prin imprumuturi subordonate, procese aflate in derulare. Oferta este derulata printr-o societate cipriota, Demera Investments, care urmeaza sa transfere actiunile catre MKB.
O serie de actionari minoritari ai bancii Romexterra contesta insa modalitatea de derulare a ofertei de preluare prin intermediul firmei din Cipru, precum si pretul propus, si solicita purtarea de negocieri directe cu MKB sau cu orice alt investitor strategic interesat, pentru obtinerea unui pret pe actiune favorabil.
Banca are circa 100.000 de actionari persoane fizice care detin 77,13% din totalul actiunilor bancii. Propunerea de vanzare a participatiei a pachetului de actiuni detinut la Romexterra s-a aflat pe ordinea de zi a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor
Petromservice desfasurata vineri.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro