Banca de Export Import a Romaniei Eximbank va lansa doua produse destinate in special intreprinderilor mici si mijlocii, respectiv microgarantia si compensatia de dobanda.
Micorgarantia este un produs de garantare ce faciliteaza accesul IMM-urilor la finantare, venind in completarea garantiilor proprii pana la nivelul solicitat de bancile comerciale pentru obtinerea creditelor, se arata intr-un comunicat al bancii. Produsul se adreseaza si altor societati care desfasoara activitati in domenii precum infrastructura, dezvoltare regionala, cercetare-dezvoltare, ocuparea fortei de munca si proiecte de mediu.
Compensatia de dobanda se acorda IMM-urilor pentru acoperirea unei parti a cheltuielilor cu dobanda platita la creditele contractate in lei de la banci. "Produsul isi propune sa stimuleze utilizarea creditelor in scopul sustinerii si dezvoltarii activitatii intreprinderilor mici si mijlocii", a afirmat presedintele Eximbank.
Eximbank a lansat in luna mai garantia la creditele acordate pentru productia destinata exportului. Aceasta preia cel mult 80% din riscul de nerambursare a clientului pe care banca comerciala il acorda exportatorului. Institutia are un capital social de 107,2 milioane de lei si este controlata in proportie de 95,37% de AVAS. Ceilalti actionari sunt SIF Oltenia - 3,27%, SIF Banat-Crisana, SIF Moldova, SIF Transilvania si SIF Muntenia, cu o participatie sub 0,5% fiecare.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro