Profitul Credit Suisse a scazut in al doilea trimestru cu 62%, la 1,16 miliarde dolari

24 iulie 2008

Credit Suisse, a doua mare banca din Elvetia,  a afisat castiguri de 1,2 miliarde franci elvetieni (1,16 miliarde dolari), in scadere cu 62% fata de anul precedent, afacerile de gestionare a activelor si de private banking inregistrand profit, potrivit Reuters.

Credit Suisse, care a afisat pierderi de miliarde de franci din cauza crizei creditelor si a fost nevoita sa recunoasca alte pagube in urma unui scandal de tranzactionare, a anuntat joi ca volatilitatea din piete ar putea sa continue, insa ca situatia ofera oportunitati.

"Intr-un moment in care multi competitori isi pun la indoiala modelele de afaceri, directia noastra strategica este clara si consistenta", a declarat directorul financiar, Renato Fassbind, adaugand ca situatia de criza din sectorul creditelor continua cu siguranta si ca volatilitatea ar putea persista pe termen mediu. "Avand in vedere puterea pe care o avem, aceasta perioada de schimbare din industrie va oferi Credit Suisse oportunitati fara precedent", a declarat Fassbind in cadrul unei conferinte de presa.

Banca, ce a fost afectata de criza mai putin decat alte nume mari, in special UBS, a anuntat ca afluxul de capital nou in cadrul diviziei de gestionare a activelor a crescut la 15,4 miliarde franci, mai mult decat dublul nivelului estimat si in urcare fata de 13,3 miliarde in 2007.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro