Clientii activi ai bancilor platesc la nivel global, in medie, 77 de euro pe an pentru serviciile financiare, cu 0,3% mai putin decat anul trecut, potrivit unui raport realizat de firma de consultanta Capgemini, ING Bank si Asociatia Europeana de Management si Marketing Financiar.
Raportul "World Retail Banking" include un index anual al preturilor pentru serviciile bancare de baza pe pietele nationale. Editia 2007 a studiului cuprinde, pentru prima data, institutii bancare din Romania, alaturi de alte patru state, respectiv Croatia, India, Japonia si Africa de Sud.
Raportul centralizeaza datele din 180 de banci, iar concluziile documentului vor fi prezentate, miercuri, la Institutul Bancar Roman, de catre reprezentantii autorilor.
Desi variatia pretului mediu este redusa la nivel global, pot fi remarcate disparitati regionale importante. Astfel, in Europa au fost inregistrate reduceri de pret de 1,8%, in timp ce in Asia-Pacific, pretul pentru servicii bancare a urcat cu 2,9%.
Sursa: ZF 24
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro