HVB Leasing si UniCredit Leasing Romania au finantat, in primele 9 luni, bunuri in valoare cumulata de 328,8 milioane de euro, in crestere cu 38% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor celor doua companii.
HVB Leasing a incheiat, in primele trei trimestre, circa 7.600 de contracte, cu o valoare a bunurilor finantate de 149,7 milioane de euro, inregistrand un avans de 42,1% comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2005.
Autovehiculele detineau 77% din valoarea bunurilor finantate (115,39 milioane euro), in timp ce leasingul de echipamente a reprezentat 13,6% (20,49 milioane euro), iar leasingul imobiliar a cumulat 9,23% (13,82 milioane euro).
Valoarea autovehiculelor finantate in primele noua luni a crescut cu 65,2% fata de nivelul consemnat in intervalul similar al anului trecut, de 69,83 milioane de euro, in timp ce leasingul imobiliar a inregistrat o scadere de circa 45%, de la 25,2 milioane de euro.
UniCredit Leasing Romania a semnat in perioada mentionata aproximativ 1.700 de contracte, finantand achizitii de bunuri in valoare totala de 179,12 milioane de euro, in crestere cu 35,2% fata de rezultatele obtinute in perioada ianuarie-septembrie 2005, de 132,39 milioane de euro.
Finantarile pentru achizitiile de autovehicule sunt apropiate ca pondere de cele pentru echipamente in portofoliul companiei, rerpezentand 47,25%(84,6 milioane euro). Echipamentele detin 44,17% (79,13 milioane euro), restul revenind leasingului imobiliar, cu o cota de 8,56% (15,34 milioane euro).
HVB Leasing si UniCredit Leasing, subsidiare ale UniCredit Group in Romania, vor fuziona sub numele UniCredit Leasing, procesul urmand sa fie finalizat in luna ianuarie a anului viitor. Astfel, noua societate va ocupa primul loc pe piata din punct de vedere al volumului finantarilor, cu active totale nete de 523 milioane de euro si o cota de piata de 14%.
Tot astazi, directorul general al HVB Leasing, Septimiu Postelnicu, a fost revocat din functia de conducere a firmei si din consiliul de administratie, preluand pozitia de presedinte-director general in cadrul UniCredit Leasing, ca parte a operatiunii de fuziune.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro