Romanii ar putea avea din 2009 conditii egale de accesare a unui credit, la fel ca oricare dintre cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, scriu ziaristii de la Gandul. Decizia a fost luata de catre Consiliul Concurentei de la Bruxelles. Ea permite obtinerea mult mai usor si in conditii cat se poate de transparente a unui credit de la oricare dintre bancile din statele membre ale Uniunii Europene.
Prin decizia de la Bruxelles se are in vedere o uniformizare a conditiilor de creditare in Uniunea Europeana. Astfel, cetatenii statelor membre ar putea sa beneficieze de acces egal atat la informatii, cat si la diferitele forme de creditare. Prima noutate consta in posibilitatea de a contracta un credit din oricare dintre tarile membre UE, chiar daca persoana respectiva nu stapaneste suficient limba tarii respective.
Ar putea fi de asemenea introdus si un formular unic la nivel european care sa cuprinda informatiile de baza asupra creditului, iar bancile vor fi obligate sa-si informeze foarte bine clientii inainte ca acestia sa semneze contractul de credit. Consumatorii vor fi informati si asupra taxei anuale efective globale care va fi aceeasi in toate statele UE si care le va permite sa compare ofertele de pe piata. Directiva prevede si o limitare a comisioanelor in cazul rambursarii anticipate a unui credit pe termen mediu si lung.
Decizia include si un plafon de 10.000 de euro pe care europenii din blocul comunitar pot sa-l ramburseze anticipat, fara a mai plati comisioane. Pasii urmatori pentru intrarea directivei in vigoare sunt acceptul din partea Parlamentului European si transpunerea in legislatia nationala, in termen de doi ani de la publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii.
Sursa - www.Antena3.ro
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro