Darian aniversează 35 de ani de consultanță - O experiență de "copilot" care ajută liderii de business să ia decizii fundamentate și lansează serviciul Darian Tax Navigator

14 noiembrie 2025

Cu o istorie solidă de 35 de ani de prezență neîntreruptă pe piața românească, Darian, unul dintre cele mai longevive grupuri de consultanță cu capital integral românesc, își reafirmă rolul de partener strategic pentru mediul de afaceri.

Darian marchează această aniversare nu prin promisiuni mărețe, ci prin consolidarea modului său de lucru: acela de "copilot" al deciziilor complexe. Compania subliniază că expertiza sa vastă, acumulată în evaluare, consultanță fiscală, financiară și M&A, este pusă la dispoziția clienților pentru a le oferi o perspectivă fundamentată în fața incertitudinii.

Adrian Crivii, Fondatorul Darian și Președintele Consiliului de Administrație Darian declară: „În trei decenii și jumătate, am văzut că cel mai mare suport pe care îl putem oferi nu este o valoare estimată sau un rezultat garantat, ci claritatea și siguranța deciziei. Noi suntem lângă client pentru a transforma informațiile complexe – fie ele din evaluarea unui activ sau unei afaceri, fie din structurarea unei achiziții – în opțiuni simple și sigure.”

Pentru a susține acest demers, Darian Tax lansează o facilitate pentru clienții săi: Tax Navigator.

Oana Rada, Managing Partner Darian Tax, explică rolul noului serviciu: „În contextul fiscal tot mai complex și în continuă schimbare, prin Tax Navigator, echipa noastră acționează ca un partener dedicat, cu expertiză extensivă în toate ariile fiscale (impozitare directă și indirectă, prețuri de transfer, SAF-T, e-Factura, e- Transport, ESG), care lucrează alături de echipa internă a clientului pentru a ajuta la identificarea și gestionarea riscurilor fiscale și adaptarea cât mai eficientă la schimbările legislative. Prin Darian Tax Navigator, companiile antreprenoriale românești mari și medii, precum și companiile multinaționale prezente în România au acces la o echipa dedicată de asistență în luarea deciziilor de business informate și rapide. Este modul nostru de a sprjini clienții pentru a naviga cu încredere prin provocările fiscale de astăzi și să privească cu claritate spre viitor.”

Adrian Popa Bochiș, CEO al Darian, adaugă: „Filosofia noastră de lucru este <la firul ierbii>. Ne bazăm pe o expertiză sinergică, testată în toate ciclurile economice. Așa înțelegem provocările pieței, așa construim parteneriate de durată și astfel reușim să oferim o bază solidă de acțiune liderilor de business."

Grupul Darian, prezent în top 5 firme de evaluare, cu o cifră de afaceri de peste 5 mil euro, care acoperă peste 85% din industriile și ramurile economiei, prezent în 11 orașe mari ale României, cu peste 1.000 de clienți anual, își consolidează astfel poziția de partener strategic național, continuând să ofere expertiză în evaluare, fiscalitate și tranzacții, demonstrând că experiența acumulată este cel mai puternic argument în fața incertitudinii economice.

Despre Darian
Darian este unul dintre cei mai vechi și longevivi jucători pe piața românească de consultanță, având o istorie neîntreruptă de 35
de ani.
Compania oferă servicii integrate de evaluare, consultanță fiscală (Tax), consultanță și management de proiect în constructții,
asistență în tranzacții (M&A) și modelare financiară.
Cu o prezență națională și o experiență vastă în toate fazele economiei, Darian se poziționează ca un partener de decizie pentru
liderii de business, având ca misiune transformarea incertitudinii în soluții simple, sigure și profitabile.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro