Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) va acorda Romaniei un imprumut in valoare de 180 milioane de dolari pentru reducerea costurilor de transport, prin imbunatatirea calitatii retelelor de drumuri nationale si cai ferate, in primii ani de la aderarea la Uniunea Europeana. Acordul de imprumut a fost semnat, luni, de Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor Publice, si Blenoit Blerel, directorul Bancii Mondiale pentru Regiunea Europa Centrala si de Sud, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice. Acordurile de proiect au fost incheiate de directorii generali ai Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) si Companiei Nationale de Cai Ferate (CNCFR), Dorina Tiron si, respectiv, Constantin Axinia. Atat CNADNR, cat si CNCFR vor implementa proiecte in valoare de 90 milioane de dolari.
Proiectele vor fi finantate de BIRD, cu 180 milioane de dolari, suma care va acoperi 80% din costurile eligibile, si Guvernul Romaniei, de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT), cu 47 milioane dolari. Fondurile necesare pentru rambursarea imprumutului extern, platii dobanzilor, comisioanelor si a altor costuri vor fi acoperite prin bugetul MTCT.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro