credius.ro

Citigroup analizeaza posibilitatea lansarii unei oferte de preluare a ABN AMRO

23 martie 2007

Anumiti responsabili ai Citigroup doresc ca gigantul bancar american sa faca o oferta de preluare a bancii olandeze ABN AMRO, care se afla momentan in discutii pentru o eventuala fuziune cu grupul britanic Barclays, a anuntat vineri cotidianul Wall Street Journal, relateaza Reuters.

Conform informatiilor publicate de cotidianul de afaceri, citand surse familiare cu aceasta afacere, Citigroup ar analiza posibilitatea lansarii unei oferte de preluare ostila a celei mai mari banci olandeze, ABN AMRO. Purtatorii de cuvant ale celor doua grupuri bancare au refuzat sa comenteze aceasta informatie.

Banca britanica Barclays se afla in negocieri privind o eventuala fuziune cu ABN AMRO, schitand deja un cadru formal pentru aceasta operatiune care ar da nastere unui grup bancar cu o valoare de peste 166 miliarde dolari, ce ar urma sa fie listat la bursa de la Londra, cu sediul central la Amsterdam si a carei conducere ar fi realizata in comun.

Analistii au mentionat printre celelalte grupuri care ar putea fi interesate de preluarea ABN AMRO companiile Citigroup, HSBC, Royal Bank of Scotland si Santander.

ABN AMRO a demarat discutiile privind o eventuala fuziune cu Barclays dupa ce fondul de investitii TCI, actionar al ABN AMRO, a cerut luna trecuta bancii olandeze sa se imparta in mai multe divizii sau sa fuzioneze cu alta companie pentru a majora castigurile actionarilor.

Banca olandeza ABN Amro este prezenta si in Romania, prin ABN Amro Bank (Romania) S.A care si-a inceput activitatea in noiembrie 1995. Principalul actionar al bancii este ABN Amro Bank N.V., care detine 99.7 % din actiuni.

Daca Barclays si ABN Amro vor fuziona, banca britanica va intra automat si pe piata romaneasca. Barclays este a treia banca din Marea Britanie, dupa capitalizarea de piata si este cel mai mare emitent de carti de credit din Europa.

In intregul an 2006, profitul ABN Amro a crescut cu 7,7%, la 4,72 miliarde euro (6,13 miliarde dolari), iar profitul operational a urcat cu 24%, la 27,6 miliarde euro (35,86 miliarde dolari).

Profitul net al Barclays a fost de 4,571 miliarde lire sterline (8,92 miliarde dolari) in 2006, in crestere cu aproape 32% fata de profitul net din 2005, de 3,447 miliarde de lire sterline.

Sursa: NewsIn

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro