credius.ro

Alpha Finance a lansat un serviciu prin care clientii pot tranzactiona pe pietele externe de capital

21 octombrie 2009

Alpha Finance Romania a lansat serviciul Alpha Cosmos Trade, prin care investitorii vor putea tranzactiona instrumente financiare de pe mai mult de 20 de piete de capital, procesul de compensare-decontare nefiind ingreunat de moneda in care se face tranzactia, a anuntat marti firma de intermediere. Astfel, Alpha Cosmos Trade va oferi posibilitatea tranzactionarii a peste 20.000 de actiuni, obligatiuni si alte instrumente financiare listate pe mai mult de 20 de piete de capital de pe patru continente. Mai mult, Alpha Cosmos Trade va permite tranzactionarea acestor instrumente financiare fara a ingreuna procesul de compensare/decontare, clientul procedand la fel ca pentru o decontare locala, indiferent de moneda in care se efectueaza tranzactia.

"Intr-o era in care comunicarea devine din ce in ce mai simpla, lansarea Alpha Cosmos Trade reprezinta un pas pe care Alpha Finance Romania il face in vederea globalizarii ofertei sale. Prin acest nou serviciu incercam sa conectam portofoliile clientilor nostrii la un mediu de investitii dinamic, fara a tine cont de granite", a declarat
Stelios Bairactaris, director general al Alpha Finance. Recent, presedintele Bursei de la Bucuresti, Stere Farmache, a intrat in consiliul de administratie al Alpha Finance, divizia de brokeraj a Alpha Bank, dupa ce Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a avizat modificarea componentei consiliului de administratie, prin inlocuirea lui Daniel Palita

Alpha Finance a intermediat in luna septembrie tranzactii de aproape 9,8 milioane lei, adica 0,53% din totalul schimburilor realizate la Bursa de Valori. in primele noua luni ale anului, rulajul realizat de Alpha Finance a totalizat 71,67 milioane lei. Alpha Finance Romania este membra a grupului Alpha Bank, care mai este prezent in Romania prin Alpha Bank, Alpha Leasing si Alpha Insurance. Anul trecut, Alpha Finance si-a redus pierderile la 1,28 milioane lei, dupa ce in 2007 acestea se cifrau la 2,32 milioane lei.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro