Alpha Bank a anuntat, joi, ca a incheiat un acord cu grupul Anadolu, din Turcia, privind infiintarea unui holding care va controla banca locala Alternatifbank, actiune care marcheaza accesul institutiei elene de credit pe piata financiara a acestei tari, transmite Reuters.
"S-a ajuns la un acord cu grupul Anadolu pentru crearea unei entitati cu o prezenta puternica in sectorul financiar turc", a anuntat banca elena. Alpha Bank va accesa o piata de mari dimensiuni, care creste rapid, apreciaza a doua mare institutie de credit din Grecia. Potrivit termenilor acordului, Alpha Bank si Anadolu vor infiinta, in parteneriat, o companie holding, ale carei active vor include actiunile Alternatifbank (Abank) si Alease, controlate in prezent de grupul turc.
Cei doi parteneri vor detine participatii egale la compania holding. Alpha Bank a anuntat ca valoarea tranzactiei se plaseaza la 384,3 milioane de euro (492,5 milioane de dolari). "Experienta Alpha Bank in domeniul bancar, asociata prezentei extinse a grupului Anadolu pe segmentul de afaceri din Turcia sunt factorii care vor transforma Abank intr-o institutie cu adevarat universala", potrivit bancii elene.
Alpha Bank, a treia banca din Grecia care intra pe piata Turciei, dupa National Bank si EFG Eurobank, are drept obiectiv extinderea, pe termen mediu, a retelei actuale Abank la peste 100 de unitati, plasate in special in cele mai mari orase. In 1994, Alpha Bank Group a intrat pe piata din Romania, colaborand cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare la infiintarea Bancii Bucuresti. In prima parte a anului 2000, banca si-a schimbat numele in Alpha Bank Romania, pentru a accentua legaturile cu grupul din Grecia.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro